Jucătorul brazilian Eric de Oliveira Pereira, care a încântat până anul trecut la Gaz Metan Mediaș, a anunțat, ieri, pe contul său de facebook, că e în sfârșit liber după ce și-a reziliat contractul cu Karpatî Lvov.
În ediția tipărită a ProSport-ului de azi a fost dezvăluit faptul că Mihai Stoica încearcă să-l convingă pe Gigi Becali să-l transfere pe jucătorul brazilian.
Ioan Horoba nu crede că jucătorul se va întoarce la Gaz Metan, deoarece brazilianul dorește un contract pe care clubul din Mediaș nu și-l permite.
În aceste condiții, dacă va alege să semneze cu un club din Liga I, el va trebui să-și ispășească suspendarea de 16 etape.
Horoba crede că brazilianul va accepta să joace pentru echipa care îi va oferi cei mai mulți bani.
„Poate reveni la Gaz Metan Mediaș doar dacă va accepta contractul pe care l-a avut înainte de a pleca de aici. Ni-l dorim, însă la pretențeiile pe care le are noi nu putem să le onorăm, deci nu cred că va veni la noi. Nu putem să ne comparăm cu echipele mari la salarii.
Eric va alege echipa care îi va oferi bani mai mulți. Nu îl va interesa dacă este Steaua, Dinamo, Rapid sau Vaslui. Problema e că el este supendat în Liga I și nu poate evolua 16 etape.” a spus Ioan Horoba la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER